Se vorbeşte de multe sute de ani despre credinţă, şi ce simbolizează ea în vieţile noastre. Din păcate ne este prezentată o imagine distorsionată a ceea ce este şi reprezintă credinţa.

În creştinism, credinţa este legată de Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh. Se menţionează că Dumnezeu te iubeşte, dar te pedepseşte, îţi poate oferi tot ce ai nevoie, dar te numeşte păcătos şi te privează de toate darurile sale. Aceste idei sunt menite să inducă o teamă faţă de divinitate şi ceea ce reprezintă ea, o teamă care nu este fondată, ci este folosită doar pentru manipulare.

Isus Christos spunea că legătura noastră cu Dumnezeu este directă, nu prin intermediari, o legătură directă menită a ne da ocazia să cunoaştem iubirea lui Dumnezeu prin propria trăire, şi nu prin ideile distorsionate ale unor persoane. Acest gen de legătură directă nu este acceptată în această perioadă, şi nu a fost acceptată de foarte mult timp. Cei care doresc să se apropie de Dumnezeu fiind obligaţi să îndeplinească ritualuri, unele foarte discutabile, pe care oamenii bisericii să le accepte înspre a facilita această legătură a noastră cu Dumnezeu. Dacă nu ne conformăm, legătura este întreruptă, iar oamenii care nu se supun „o să fie aspru pedepsiţi”.

Aceste mod de a vedea credinţa este unul antic, demn de evul mediu şi de minţi înguste, un mod care nu ne ajută să evoluăm la acel nivel la care fiinţa umană a fost creată, să ajungem să fim mai buni, mai calzi, mai iubitori, să avem o credinţă sinceră în sufletele noastre. S-au inventat zicale de genul „crede şi nu cerceta” tocmai pentru a rămâne în această viziune seculară care ţine în loc evoluţia noastră pe acest pământ.

Biserica, care există de mii de ani, care se presupune că înlesneşte legătura oamenilor cu Dumnezeu, este în mare parte cea care oferă direcţii eronate. Preoţii nu au reuşit să „vadă” venirea Mântuitorului acum două mii de ani, nu au reuşit să vadă ceea ce aveau lângă ei, iar prin modul în care au evoluat aceşti oameni ai bisericii sunt convins că nici acum nu reuşesc să vadă vibraţia înaltă din unii oameni.

Chiar dacă nu e corect să arătăm cu degetul înspre unele persoane pentru ceea ce au făcut predecesorii lor, este fundamental să vedem ce fac acum aceşti prelaţi. Şi chiar dacă am bucuria să cunosc preoţi care slăvesc numele lui Dumnezeu, şi slujesc în numele Lui, din păcate sunt foarte puţini. Există persoane, care cu eforturi foarte mari, ne pot îndruma paşii, dar paşii trebuie să îi facem singuri. Adevăratele realizări sunt cele pentru care luptăm cu adevărat, nu cele care ne sunt oferite drept cadou, fără a face nici cel mai mic efort.

Este foarte important să înţelegem că Dumnezeu nu ne vrea inculţi, săraci, cu coloana îndoită, căutând credinţa la oamenii din jurul nostru. Dumnezeu ne vrea liberi de preconcepţii, deschişi, lăsând iubirea să se manifeste.

Credinţa este legătura noastră cu divinitatea, nu credinţa orbească că cineva acolo sus ne împlineşte toate dorinţele, ci credinţa că iubirea este cea mai frumoasă şi importantă trăire din viaţa noastră. Dumnezeu nu ne dă sau ne ia lucruri materiale, El ne oferă o cale prin care putem vedea viaţa prin ochii Lui, prin ochii iubirii. Alegerea este a fiecăruia dintre noi, însă pentru unii nu este o alegere pertinentă, pentru că mulţi oameni încă nu au cunoscut iubirea, adevărata iubire, care ne face mai buni, mai blânzi, mai calzi, acea iubire de care toţi avem nevoie şi nu putem fi compleţi fără ea. În clipa în care oamenii îşi vor dori iubirea, viaţa pe acest pământ va fi blândă şi armonioasă, fiindcă iubirea este Dumnezeu, şi Dumnezeu este iubire. Legătura directă cu Dumnezeu se realizează prin iubirea faţă de El şi de toată creaţia Sa.

Toţi ne dorim să fim iubiţi, acest lucru este posibil doar în momentul în care o să îi iubim şi noi pe toţi ceilalţi.

Oliver Nicolai