Loading...

MIRIAM

„Am scris Miriam din dorința de a prezenta lumii adevărul religios, ignorat două mii de ani, ascuns sau neștiut, căci lumii nu-i poți da ceea ce ea nu vrea să primească, îi poți însă arăta, iar această libertate nu ți-o poate lua nimeni. Dacă-i arăți lumii adevărul ea s-ar putea să nu vrea să-l vadă, dar o poți forța să-l privească, iar dacă-i vorbești de libertatea ta, o să vrea să ți-o îngrădească.

Lumea e mare și mică în același timp, poți să încapi în ea, sau să te strângă, să te apese, să te doară, și în final să te piardă, iar abia atunci vei observa că nu faci parte din ea.

În această lume s-a zbătut Miriam și a încercat să o facă să nu doarmă, dar când s-a trezit, s-a făcut mică, atât de mică, încât a aruncat din ea tot ce nu trebuia aruncat, păstrând doar forma, umbra, golul și nimic.

Lumea noastră, lumea lor, lumea nimănui, iar ea a ales Lumea LUI!”

CITEȘTE CARTEA

„-Vă cred, dar vedeți voi, asta este diferența între zeii voștri și Dumnezeul meu și al lor (și a arătat din nou spre grupul său). În timp ce voi faceți eforturi pentru tot ceea ce construiți, noi nu muncim deloc, ci doar primim. Dumnezeul meu ridică temple în noi, iar noi le îngrijim prin sufletele noastre. El este în spiritul nostru, făcându-l nemuritor, cum nemuritor este tot ceea ce voi cu simțurile voastre nu puteți nici vedea, nici auzi, nici pipăi; puteți doar simți. Ceea ce simțiți aici (și a dus mâna în dreptul inimii) nu puteți vedea, căci ceea ce cu ochii aceștia (cu un gest rapid și-a dus mâna la ochi) nu puteți vedea este nemuritor, iar tot ce puteți privi într-o zi piere, așa cum și trupul acesta din carne, din când în când se naște și piere. Simțiți căldura zeilor voștri aici (și din nou și-a atins pieptul în dreptul inimii), o simțiți, o simțiți cum vă încălzeşte trupul și sufletele?”

CITEȘTE MAI MULT

„Nimeni n-a făcut nici un gest și din nou s-a așternut tăcerea, dar din mișcările mâinilor reieșea că toți erau cuprinși de nerăbdare, deși nu îndrăzneau să o îndemne să continue.

Maria a privit de jur împrejur și a continuat: „-Vedeți voi, eu am fost martorul nefericit al evenimentelor dureroase și în același timp, martorul fericit al celor pline de bucurie, dar și dacă n-aș fi fost, tot aș fi crezut în El, pentru că n-ai cum să nu simți prezența lui Dumnezeu în tine și în preajma ta. Dacă voi îi simțiți pe zeii voștri tot așa cum îl simt eu pe Dumnezeul meu, atunci călătoria noastră în țara aceasta este de prisos.”

CITEȘTE MAI MULT

„În clipa următoare s-a ridicat în picioare, a luat unul din vasele de alabastru care se golise, l-a cuprins cu ambele mâini și a zis:

„-Vedeți, acest vas este gol, dar poate în golul din el este puterea lui Dumnezeu, vă îndoiți că ar exista?”

„-Nu înțelegem ce vrei să spui?”- am auzit alt glas decât al „șefului”.

„-Vedeți golul din vas, dar de simțit îl simțiți?”

„-Cum să simțim ceva ce nu este?”- a răspuns de această dată „șeful”.

„-Păi tocmai asta este, golul este aici, priviți-l, simțiți-l!”- a continuat Maria făcând tot felul de mișcări cu degetele, în interiorul vasului.”

CITEȘTE MAI MULT

„-Ce vedeți dincolo de gol, ce simțiți?” Oare nu tot așa este și în sufletele voastre? Oare nu cumva învățăturile Dumnezeului meu sunt menite să umple acest gol și să vă facă să-L simțiți, să-l puteți pipăi, vedea și mirosi.”

„-Poate că aveți dreptate, aceste învățături ne pot arăta multe!”

„-Sau nu vă vor arăta nimic și voi veți fi cei ce pot vedea cu ajutorul lor, dacă fiecare și le va însuși. Ele vă îndeamnă, vă spun, vă fac să simțiți, dar niciodată nu vă arată ceva. Acel ceva îl veți găsi singuri, voi sunteți cei ce vă puteți arăta propriului vostru spirit, curați și înnoiți.”

CITEȘTE MAI MULT