
De ce bioenergoterapeut?
M-am născut cu aceste capacități paranormale, iar la vârsta de 4 ani si șase luni aveam să le manifest în mod public.
De-a lungul timpului mi-am cultivat în mod deosebit capacitatea de a vindeca astfel încât la vârsta de 28 ani am reușit să vindec boli grave, acolo unde medicina alopată s-a dovedit a fi neputincioasă. Având în vedere profesia mea lucram doar pe rude apropiate, prieteni sau cunoștințe și numai individual.
Sunt absolventă a Facultății de Drept, domeniu în care am profesat foarte mulți ani, dar deși este profesia de bază, pasiunea pentru vindecări m-a determinat ca mai târziu să activez în paralel în mod neobosit și în domeniul Bioenergiei. Ulterior am absolvit Facultatea de Filozofie, Psihologie, iar la 47 de ani Facultatea de Medicină.
Vindec prin intermediul energiei christice având tehnici proprii de lucru bazate pe credința creștină.
În urma experiențelor trăite de-a lungul vieții, experiențe pe care lumea le consideră paranormale, am scris șapte cărți: Mesagerii Luminii, Alternanța, Bioenergia-terapie blândă, Dimensiunea IV-TYMM, Ghid de interpretare a semnelor și viselor, Miriam și Chipul Fericirii.
Titlurile acestor cărți mi-au fost sugerate la fel ca și semnătura- pseudonimul Lilia Seven.
Maria Ciobanu este bioenergoterapeut, parapsiholog și autoare a șapte cărți: Mesagerii Luminii, Alternanța, Dimensiunea IV-TYMM, Bioenergia-terapie blândă, Ghid de interperetare a semnelor și viselor, Miriam și Chipul fericirii.