Forța Tămăduitoare a Muzicii

Forța Tămăduitoare a Muzicii

Toate atributele vieții spirituale a omului se traduc în modalitatea prin care acesta relaționează cu semenii săi. Calitatea relațiilor din viețile noastre își are sursa în gradul de raportare la viața spirituală. Dacă omul ar cunoaște mai în profunzime arta muzicii ar înțelege de ce aceasta ne-a fost lăsată pe Pământ.

Muzica este exemplul relaționării perfecte, în armonie și frumusețe, pe care noi îl putem urma spre a crea o lume a păcii. Relațiile dintre componentele unei lucrări muzicale definesc această construcție, îi determină valoarea, funcționalitatea și esența pozitivă sau negativă.

’’Ascultând o operă muzicală trebuie să știm dinainte ceea ce reprezintă, dacă este o forță benefică sau malefică și cu ce se poate compara: cu vântul, cu ploaia, cu tunetul, cu torentul izvorului de munte, electricitatea, glasul păsărilor, foșnetul pădurii. Însă indiferent de forța emisă trebuie să știm să o folosim. Muzica este o forță ce ne poate ajuta să ne conectăm la Astralul Superior. Fiecare sunet produce vibrații care, în funcție de natura lor, pot declanșa în interiorul nostru impulsuri pe care trebuie să învățăm să le folosim. Când le vom putea folosi, acordurile dintre noi și Lumea Cosmică creează o impresionantă fericire. ’’ (Lilia Seven, Chipul Fericirii, pg. 28-29).

Pitagora, în antichitate, descoperă cum corpurile cerești fac muzică. În teoriile sale despre relația Pământului cu celelalte planete sunt idei bazate pe adevăruri fizice și metafizice despre cum ordinea divină a Universului este proiectată în ceea ce omul poate experimenta în viața fizică pe Pământ.

Clasificările pitagorice-quadrivium și platonice ale matematicii s-au bazat pe dimensiuni ierarhice, începând cu aritmetica, apoi geometria, astronomia și în cele din urmă muzica. Se pare că Pitagora a experimentat sunete produse prin ciupirea unor corzi de diferite dimensiuni. El a descoperit că unele rapoarte specifice ale lungimilor șirurilor au creat combinații plăcute („armonii”), iar altele nu. Pe baza observațiilor sale atente, Pitagora a identificat fizica intervalelor, sau a distanțelor dintre note, care formează sistemul armonic primar care este încă folosit și în prezent.

Muzica se bazează pe relații proporționale. Sunetul conține în el o serie de frecvențe suplimentare peste frecvența sa fundamentală („armonice”), despre care în mod normal nu suntem conștienți la nivel aparent. Deci un sunet muzical conține frecvențele unui număr infinit de alte sunete aflate într-o relație. În cadrul acestei serii de armonici, există o relație matematică între frecvențe – sunt multipli întregi specifici între ei, ceea ce mai târziu va purta denumirea de Șirul lui Fibonacci. Este asemenea realității spirituale de a fi Toți din Tot, de a ne conține unul pe altul, de a fi Creația și în același timp de a-l conține pe Domnul Dumnezeu în NOI.

Proprietățile inerente ale fizicii și matematicii în muzică, percepute cu mult timp în urmă de Pitagora, pot răspunde la întrebarea de ce mulți fizicieni și matematicieni au fost și muzicieni. Acest punct este ilustrat și de Einstein în următorul citat: „Teoria relativității mi-a venit prin intuiție, iar muzica a fost forța motrică a acelei intuiții […] Noua mea descoperire a fost rezultatul percepției muzicale.’’ (Sinichi Suzuki, 1969)

’’Musica Universalis ’’, numită și Muzica Sferelor sau Armonia Sferelor, este un concept filozofic antic care privește proporțiile în mișcările corpurilor cerești – Soarele, Luna și planetele – ca o formă de muzică. Această „muzică” nu este de obicei considerată a fi literalmente audibilă, ci un concept armonic, matematic sau religios. Atunci când vorbim despre muzică, vorbim și despre vibrație. Din punct de vedere științific, stelele transmit unde electromagnetice variabile în timp și spațiu. Sunetele muzicale au aceleași proprietăți ondulatorii ca și lumina ce provine de la astre.

Vibrația, la nivel spiritual, conține gândurile, emoțiile, cuvintele, stările noastre ce au o anumită frecvență. Emitem in Univers ceea ce suntem, nu ceea ce am dori să fim. Exact cum o lungime de coardă vibrează și emite un sunet bogat în armonicele sale, sau mai puțin sonor, muzica este limbajul inimii și străbate toată ființa noastră din acest loc sacru. Rezonăm cu anumite genuri muzicale, cu anumite melodii pentru că ele sunt încărcate de vibrații asemănătoare cu ale noastre.

Așa cum planetele pot influența starea și comportamentele omului, la fel și muzica are influență asupra sănătății și a tiparelor comportamentale. S-au făcut nenumărate studii despre influența sa asupra capacităților noastre cognitive, cu instrumente specifice de măsurare a activității neuronale. Cel mai relevant și popular experiment în legătură cu influența muzicii în domeniul educațional este așa numitul „Efect Mozart” asupra copiilor.

Efectul Mozart este o denumire inventată pentru a denumi intensificarea dezvoltării capacităților mentale care se produce la copiii sub 3 ani dacă ascultă muzica lui W.A Mozart. Aceste descoperiri arată că muzica îmbunătățește funcțiile superioare ale creierului necesare în studiul matematicii, în jocul de șah, în știință și inginerie. Însă, poate cel mai important, această muzică determină o schimbare pe care o poate declanșa la nivel celular, influențează plante, animale și omul chiar din starea de embrion.

Muzica are o forță tămăduitoare. Cunoaștem deja că este folosită ca și terapie – muzicoterapia are chiar secții specializate în unele spitale și clinici unde ajută bolnavii spre ameliorarea unor traume postoperatorii (a durerilor) sau echilibrării emoționale. Aceste efecte sunt datorate faptului că muzica ajută la conștientizarea de sine a omului, ajută ca la nivel interior, personal să se întâmple această conștientizare și poate declanșa chiar vindecarea cauzei unei boli.

Muzica este un domeniu patronat de Sfântul Arhanghel Mihail și se manifestă în oameni prin harul Sfântului Duh. În cântările religioase, mai ales cele dedicate nașterii Mântuitorului, deseori apare noțiunea de cor de îngeri, care nu este întâmplătoare. ’’Muzica Cerului le aparține tot lor. De la ei deprindeți arta și harurile […] Ei sunt în număr de 12 și la rândul lor au 12 familii a câte 12 membrii.’’ (Lilia Seven , “CINE SUNT ARHANGHELII”)

Simbolistica celor șapte trepte muzicale este pentru ca omul să aibă măsura cunoașterii vieții. ’’Viața în cele șapte grade, șapte moduri de existență, în toate fenomenele de viață, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Lumina (Energia) Divină manifestată în lumile existențiale, lumile dualității, în cele șapte grade de luminozitate, atât în starea Divină cât și în cea pământească, starea Divină ca Lumină-Viață și cea pământească în lumea existenței, dă fenomenului vieții șapte grade de conștientă, de senzitivitate și de sensibilitate.’’ (Lilia Seven , “CINE SUNT ARHANGHELII”)

Sistemul modern de notație muzicală a fost inventat în secolul al XI-lea de călugărul benedictin Guido d’Arezzo. Inițial, el utiliza sunetele „Ut, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si” pentru a reprezenta o octavă. Ulterior, sunetul „Ut” a fost înlocuit cu sunetul „Do”, de la cuvântul „Dominus”.

Do – Dominus – Dumnezeu;

Re – Rerum – materie;

Mi – Miraculum – miracol;

Fa – Familias рlanetarium – sistem solar;

Sol – Solis – Soare;

La – Lactea via – Calea Lactee;

Si – Siderae – Bolta Cerească, pentru ca Dumnezeu să fie începutul scării muzicale.

Muzica unește Cerul cu Pământul prin exprimarea trăirilor sufletești umane.

Sf. Augustin (372-430) considera că omul apelează la muzică atunci când este copleşit de emoţie, întrucât în acel moment nu mai vorbeşte, ci jubilează. Poate astfel omul a cunoscut muzica. Unii istorici sunt de părere ca omul a dorit să imite sunetele din natură și ritmul a fost dat de percepția propriului corp, de bătăile inimii. Simțurile umane, la începuturi, cu siguranță aveau o altă intensitate potrivită cu modul acestora de existență, percepția mediului înconjurător era diferită, astfel cunoașterea și reprezentările muzicale s-au dezvoltat și tehnicile de compoziție au evoluat proporțional cu evoluția omului.

Marta Ofrim